Pomenirea celor care au trecut pragul spre existenta vesnica constituie una dintre practicile cele mai raspandite si mai respectate de catre crestini, aceasta apartinand, cu precadere, cultului mortilor, care a prins radacini dintre cele mai adanci in credinta si traditia liturgica a Bisericii Ortodoxe.
Pomenirea la 3 zile dupa moarte, care coincide cu ziua inmormantarii, se face in cinstea Sfintei Treimi, dar si in amintirea Invierii celei de a treia zi a Mantuitorului, Care, sculandu-Se din morti, „S-a facut parga sau incepatura si arvuna sau chezasie a invierii celor adormiti”.
Pomenirea la 9 zile dupa moarte se savarseste pentru ca cel adormit „sa fie vrednic de partasia cu cele noua
cete ingeresti, dar si in amintirea orei a noua, cand Mantuitorul, fiind pe cruce, a fagaduit talharului raiul, rugandu-L acum si noi pe Dumnezeu sa-l invredniceasca pe raposatul nostru sa ajunga in rai”.
Pomenirea cea de la 40 de zile sau 6 saptamani, care ne aminteste de Inaltarea Mantuitorului la cer, rugandu-ne pentru ca si sufletul celui raposat sa se inalte in randurile Sfintilor, Dreptilor si ingerilor, in Imparatia lui Dumnezeu.
Pomenirile de la 6 luni si de la 1 an se fac tot intru cinstirea Sfintei Treimi.
Pomenirile continua pana la 7 ani, cand are loc ultima pomenire de acest gen, cifra 7 fiind considerata numar sfant, amintind de cele sapte zile ale creatiei. La aceasta data, se considera ca trupul este prefacut cu totul in tarana.